Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Din alt univers’ Category

“Habar nu aveam, ca in fata ochilor ardea primul carbune din  focul ce va mistui totul”

Momentul in care fruntea ei mi-a atins marginea cotului, am simtit cum lumea este divizibila cu cifra trei, si ploaia nu mai conteaza.
Fiind de o frumusete deosebita, tinutul de mana nu mai parea la fel de greu, totodata era stanjenitor.Imi era dor de ea chiar si atunci cand mergea pana la toaleta, iar eu sugeam dintr-o sticla de bere, asteptand sa se intoarca, sa ma inec in privirea ei.Care nu era a mea, nici macar zambetul ei pueril, apartinand unuia care se invartea aleatoriu in jurul Soarelui.Ploaia nu mai conteaza.
Remarcasem cu stupoare ca acum ceva vreme ma aflam in acelasi loc, dar la alta masa, simtind acelasi lucru, si de data asta berea era blonda, ca neagra nu mai aveau.Cineva a facut inventaru la bar prost, la fel ca mine, cand mi-am dat seama ca am parte periodic de transpiratie in palma.Si imi mananca visele, iar visele imi sunt ani cand imi e aproape.Mirosul ei il pot confunda doar cu umbra unui nufar in lumina apusului, si chipul ei radiaza lumina care aprinde intreg Universul, din cele mai intunecate locuri, si completeaza recele absolut.

-Marean, din partea mea si din partea firmei iti urez un esti cel mai mare prost.

Advertisements

Read Full Post »

Inca un an!

Post gasit si recitit, pe blogul Dianei, de prin 2009 toamna sau ceva de genul.
Nu am sa modific nici un cuvant (aluzie ca erai emotionata poate si usor agramata, dar este ok draga mea)

A se citi la un pahar..

Azi se fac 2 ani de cand am inceput sa ma maturizez. Azi se fac 2 ani de cand m-am indragostit nebuneste candva si dupa mi-a trecut. Azi se fac 2 ani de cand il stiu pe Flo. Nu e cine stie ce in realitate, doar ca imi aduc aminte cu tare mult drag de ziua asta.

Vorbeam pe net de mai bine de o luna cu un tip, cu care aveam extrem de multe lucruri in comun. Era simpatic, inteligent si al naibii de vulnerabil. Ce sa mai, deja eram extaziata. Tipul fiind din Brasov si eu din Bucuresti, problema de a ne vedea la un cico era destul de complicata. Asa ca am hotarat sa ne vedem la jumatea drumului, sau ma rog, aproape, am ales Ploiestiul.

Asa ca in jurul orei  8:00, intr-o zi friguroasa de vineri, eleva de clasa a 11-a a ajuns in gara. Cu destinatia: evident Ploiesti. In timpul asta baiatul dragut era in tren deja. Trenul lui ajungand in gara cu 8 minute mai devreme. Tot drumul m-am gandit la cum sper sa nu-mi iau teapa si ca nu sunt sanatoasa ca fac asa ceva. Evident ca era prima data cand ma vedeam cu cineva de pe net, si evident ca a fost si ultima.

Am ajuns bine mersi, cobor scarile ca sa trec in gara de pe peron, la capatul lor, pe partea cealalta se afla Flo, slabut, brunet, inalt si cu ochi albastrii.  Ne-am salutat timid, cu siguranta ne-am placut pentru ca abea scoteam un cuvant fiecare, eram rosii ca racii si ne uitam unu la celalalt cu coada ochiului. Ne hotaram ca ar fi o idee sa gasim un local, sa bem ceva si sa stam de vorba. Cine ar fi crezut ca asta o sa fie o misiune asa grea? Sa cauti aproape 2 ore si sa gasesti doar biserici e putin de neimaginat.

La un semafor, el se gandeste ca ar fi bine sa-mi faca un compliment: „Esti mult mai mica..miniona..draguta in realitate. Esti mica rau oricum.” Am zambit, macar a incercat. Si ma rog.. chiar sunt micuta asa cu totul.

In timp ce traversam ilegal un bulevard mare, ne-am luat de mana si am mers asa dupa. Mult timp (mai ales pentru ca nu gaseam un loc). Intr-un final am gasit un loc, era chiar dragut. Ne-am asezat si el a scos din ghiozdan o punga mare cu un maimutoi de plus in ea. A fost dragut rau. Ne-am sarutat. Mult. Am stat de vorba, a povestit, am facut poze, am ras, am baut Stela neagra

Se facuse cam tarziu si ne-am hotarat sa ne intoarcem inapoi la gara si fiecare sa-si ia trenul spre casa. Cu siguranta in gara aia m-am indragostit teribil. Ne-am indragostit. Eram clar fericiti. Si ziua aia cred ca nu imi va iesi din cap multi ani de acum incolo.

Au urmat 7 luni  in care am simtit ca am pe cineva acolo, cu care impart aceleasi sentimente. Cu bune si cu rele si mai ales cu multe drumuri la gara.

Dupa cum e deja evident, dupa 7 luni lucrurile s-au schimbat si distanta si-a spus cuvantul, dar el a ramas in continuare, prietenul meu Flo. Vorbim, ne vedem, discutam, ne reamintim, radem si compania lui ma va face mereu sa fiu binedispusa. Nu mai sunt indragotita de mult, nici el. Am ales alte drumuri. Dar sunt acolo pentru el cand are nevoie si el pentru mine.

Ne vedem anul viitor pe 30 Noiembrie, aceeasi gara

Read Full Post »

Strofa poeziei fara rima este in general compunsa din trei subiecte, ideea, planificarea si  executia lui.In teorie ce urmeaza apoi sunt doar rime care curg de la sine.Initial, cunoscandu-mi norocul, nu as fi vrut sa se intample mai nimic, insa Soarele mai baga ochiu’ si prin gauri de Pamant.

Am avut un portret incomplet ce mi-a ramas de la un alcoolic, uneori parca as vrea sa ii calc pe urme, dar apoi as deveni ceea ce urasc cel mai mult.Conflicte interioare imbalsamate in fulgi de zapada care nu se topesc, despre ploaie nici nu mai vorbesc, mai ales cand stiu ca vantul poate sa bata atat de tare si sa fie mai rece ca relfexia din oglinda.

Sunt atat de gelos pe muzicieni, pe abilitatea lor de a smulge o bucata din sufletul lor gol si sa il exprime prin sunet, iar noi oile de rand ne prefacem ca suntem profunzi impresionati de calitatile lor.Eu imi imaginez ca nu stim cu adevarat ce simt cei din sfera muzicala.Muzica a fost creata ca sa putem noi alcolistii sa mai ducem sticla la gura.Motivele pentru care executam acest sport silit,inspirat din muzica, inspirata si ea la randul ei de ego si copilul mic din interior.Or sa mai moara doua sute de poeti si 3 pianisti pana am sa pot eu reporduce sentimentul in sunet, sunetul in cuvant.Este limbajul interzis pentru intelegere, la fel ca textul fara noima.Cea mai grea parte din viata mi se pare sa traiesti in Do major, mai ales noaptea cand milioane de granule de Pamant se afla intre doua oglinzi.Una in locul unde odinioara se asezau ganduri de dor, cealalta in coltul opus al zambetului.Cine a zis ca e imposibil ca viermii sa te manance de viu pe interior e cel mai mare prost.
Regret ca nu ma simt in stare sa deschid al treilea ochi, cel de care esti tu uneori fascinata, eu ma rezum la statutul de prost intelept, dar ma rog, daca as avea o scuza, umbrela care ma apara de Soare, de ochii copacilor si restul infectiilor din jur, nu imi apartine in totalitate.Asadar, cunoscandu-mi norocul, ma bucur la fiecare firmitura de fericire care pica uneori in coltul meu de masa.

Read Full Post »

Revin cu litere in urmatrul post, lipsa de alcool, aiurea.

Read Full Post »

Ei bine, cand vine vorba despre cer senin, prefer totusi cativa nori imprastiati aleatoriu in umbra amintirilor apuse.Chiar ieri ma holbam la orizont ca ultimul fraier, incercand sa vad unde ce si cum.Majoritatea formelor erau umplute de un mov abismal.Usoara tenta de porocaliu ce privea timid din departate, stii tu, locurile alea racoroase de la poalele muntelui, sub ploaie.Of, ploaie…

Chiar inainte sa renunt observ disparitia unei Stele, si ii scriu :

“Buna, mi-a fost dor, si tin sa iti multumesc pentru acest privilegiu care ma poarta in timp si spatiu, inca o data, pentru ultima oara, ma bucur ca iti scriu.”

Imi raspunde pe un ton mai mult decat strain, eu ma prefac ca nu ma prind si las fibra timpului sa curga asa cum a facut-o pana acum.Sincer ma cam doare in pula cand vine vorba despre acest aspect.Vorbim aici de lupte de mult timp in fata unor demoni obsceni si poetici.

Si totusi tin sa rulez in continuare, ca un film vechi intr-o sala de cinema nostalgica.Imi place sa ameste trecutul cu prezentul, timpul e oricum relativ, totul e un amalgam dat dracu’.

Initial intentionam sa ma rezum la ceva scurt, dar azi a fost un pic mai mult de doua beri, ceva mai asa, pe ton monosilabic, nimic complicat.
Ca pasesc incet pe strada si sunt la cativa kilometrii de malul marii, locul unde m-as simti mai liber, dar cu toate astea ma orpesc totusi un pic intr-un loc in care ea zambeste, si eu imi vand o parte din suflet pentru un mai nimic ce consider eu ca ma va ajuta eventual, toate astea pentru un zambet..Nimic productiv.Of, ploaie…

Ma bag la somn ca sunt extenuat, si imi e sila de ziua asta.

 

Read Full Post »

Katie, don’t cry, I know
You’re trying your hardest
And the hardest part is letting go
Of the nights we shared
Ocala is calling
And you know it’s haunting
But compared
To your eyes,
Nothing shines
Quite as bright

And when we look to the sky,
It’s not mine,
But I want it so

Let’s not pretend like you’re alone tonight
(I know he’s there and)
You’re probably hanging out and making eyes
(while across the room he stares)
I’ll bet he gets the nerve to walk the floor
And ask my girl to dance, and she’ll say yes

Because these words were never easier for me to say
Or her to second guess
But I guess
That I can live without you but
Without you I’ll be miserable at best

You’re all that I hoped to find
In every single way
And everything I would give
Is everything you couldn’t take
‘Cause nothing feels like home,
You’re a thousand miles away
And the hardest part of living
Is just taking breaths to stay

‘Cause I know I’m good for something
I just haven’t found it yet
But I need it

So let’s not pretend like you’re alone tonight
(I know he’s there and)
You’re probably hanging out and making eyes
(while across the room he stares)
I’ll bet he gets the nerve to walk the floor
And ask my girl to dance, and she’ll say yes

Because these words were never easier for me to say
Or her to second guess
But I guess
That I can live without you but
Without you I’ll be miserable at best

And this’ll be the first time in a week
That I’ll talk to you
And I can’t speak
It’s been three whole days since I’ve had sleep
‘Cause I dream of his lips on your cheek
And I got the point that I should leave you alone
But we both know that I’m not that strong
And I miss the lips that made me fly

So let’s not pretend like you’re alone tonight
(I know he’s there and)
You’re probably hanging out and making eyes
(while across the room he stares)
I’ll bet he gets the nerve to walk the floor
And ask my girl to dance, and she’ll say yes

Because these words were never easier for me to say
Or her to second guess
But I guess
That I can live without you but
Without you I’ll be miserable
And I can live without you
But without you I’ll be miserable
And I can live without you
Oh, without you I’ll be miserable at best

Read Full Post »

Lovely

-Hello, what are you up to?
-Hi, I’m on my way to an interview, what about you?

-So bored, this job is so dull, there is nothing to do at the moment, let me know how it went!
-Will do, have fun at work haha!

Later on that day

-Are you still alive? I got the job!
-Wohoo!Good for you, let’s celebrate!
-Good idea, tea or coffee?
-Does not matter, lets just meet up!

And they met for the first time, talked for like 4 long hours, they had fun and they smiled at each other.

-This was really fun, you sure you don’t need a ride home?
-I’m fine, thank you! I really live nearby, nothing to worry about, and ‘m starting work just on Monday!
-Write to me when you get home anyway!I’ll take you to the movies this weekend!
-Can’t wait! Good luck tomorrow at your boring job! See you, drive safely now!

She smiled back and so did he, and they never spoke again!

 

Read Full Post »

Older Posts »