Feeds:
Posts
Comments

Plume

Never ending, sorrows of the past,

Closely reaching the dreams of a child,

Regardless of the clouds that won’t last,

I wish we had a pain less mild.

 

We forgot about may, we also skipped June,

I’m short in words, you’re lost in plume.

 

 

Hi

Marean, cosmonautul.

Jurnal de bord – ziua 10585.

Sistemul de navigare : on-line
Sistemul de detectare a formelor de viata: on-line.
Radarul indica un semnal ce vine de la 16 kilometrii, pe o planeta mica si albatra.
Sunt prea departe de casa si prea plictisit de aceleasi corpuri ceresti pe care le vad de ani incoace, am sa investighez.
Mi-am pregatit toate manevrele de aterizare, a fost mai usor decat credeam, avand in vedere atmosfera violenta a planetei.Locul asta este un mormant, plin de munti mohorati pictati in toate nuantele de gri.Era de asteptat.
De ce planeta avea o aura albastra inca nu mi-am dat seama.
Dupa lungi ore de cautare, am decis ca e timpul sa plec, incercand sa scurtez drumul, ma trezesc intr-o poiana compus doar din copaci morti.Unul singur avea o floare.Dialog:
-Buna, numele meu este Marian, vesnic ratacitor in Universul marunt, ce-i cu tine?
-Astept…
-Daca tot nu mi-ai spus numele tau, pot afla macar ce anume astepti?
-Sa se intoarca…
-Nu am sa intreb cine, e destul de evident, zi-mi de ce mai stai aici…
-Astept sa infloreasca totul…
-Atata timp cat tu te ofilesti, dupa ceva ce nu mai e aici, locul asta va ramane vesnic mort, iar tu pari mai vie decat tot ce am vazut pana acum, inflorind tu, lumea asta s-ar inverzi!Dar trebuie sa te dai jos din copacul asta prihanit, sa iti infingi adanc venele in pamant, si zambind, sa dai nastere luminii.
-Nu pot acum, o sa mai astept.
-In regula, eu merg sa pornesc nava spatiala, ramas bun!
-..

……………………………………………………………………………………………….

-De ce mai esti aici, ce faci?Ai spus ca pleci!
-Am setat nava pe pilot automat, oricum nu gaseam nimic eterul de afara, chiar daca nu fac parte din lumea asta, am decis sa raman aici, macar sa nu te simti singura.

“Habar nu aveam, ca in fata ochilor ardea primul carbune din  focul ce va mistui totul”

Momentul in care fruntea ei mi-a atins marginea cotului, am simtit cum lumea este divizibila cu cifra trei, si ploaia nu mai conteaza.
Fiind de o frumusete deosebita, tinutul de mana nu mai parea la fel de greu, totodata era stanjenitor.Imi era dor de ea chiar si atunci cand mergea pana la toaleta, iar eu sugeam dintr-o sticla de bere, asteptand sa se intoarca, sa ma inec in privirea ei.Care nu era a mea, nici macar zambetul ei pueril, apartinand unuia care se invartea aleatoriu in jurul Soarelui.Ploaia nu mai conteaza.
Remarcasem cu stupoare ca acum ceva vreme ma aflam in acelasi loc, dar la alta masa, simtind acelasi lucru, si de data asta berea era blonda, ca neagra nu mai aveau.Cineva a facut inventaru la bar prost, la fel ca mine, cand mi-am dat seama ca am parte periodic de transpiratie in palma.Si imi mananca visele, iar visele imi sunt ani cand imi e aproape.Mirosul ei il pot confunda doar cu umbra unui nufar in lumina apusului, si chipul ei radiaza lumina care aprinde intreg Universul, din cele mai intunecate locuri, si completeaza recele absolut.

-Marean, din partea mea si din partea firmei iti urez un esti cel mai mare prost.

This guy.

Inca un an!

Post gasit si recitit, pe blogul Dianei, de prin 2009 toamna sau ceva de genul.
Nu am sa modific nici un cuvant (aluzie ca erai emotionata poate si usor agramata, dar este ok draga mea)

A se citi la un pahar..

Azi se fac 2 ani de cand am inceput sa ma maturizez. Azi se fac 2 ani de cand m-am indragostit nebuneste candva si dupa mi-a trecut. Azi se fac 2 ani de cand il stiu pe Flo. Nu e cine stie ce in realitate, doar ca imi aduc aminte cu tare mult drag de ziua asta.

Vorbeam pe net de mai bine de o luna cu un tip, cu care aveam extrem de multe lucruri in comun. Era simpatic, inteligent si al naibii de vulnerabil. Ce sa mai, deja eram extaziata. Tipul fiind din Brasov si eu din Bucuresti, problema de a ne vedea la un cico era destul de complicata. Asa ca am hotarat sa ne vedem la jumatea drumului, sau ma rog, aproape, am ales Ploiestiul.

Asa ca in jurul orei  8:00, intr-o zi friguroasa de vineri, eleva de clasa a 11-a a ajuns in gara. Cu destinatia: evident Ploiesti. In timpul asta baiatul dragut era in tren deja. Trenul lui ajungand in gara cu 8 minute mai devreme. Tot drumul m-am gandit la cum sper sa nu-mi iau teapa si ca nu sunt sanatoasa ca fac asa ceva. Evident ca era prima data cand ma vedeam cu cineva de pe net, si evident ca a fost si ultima.

Am ajuns bine mersi, cobor scarile ca sa trec in gara de pe peron, la capatul lor, pe partea cealalta se afla Flo, slabut, brunet, inalt si cu ochi albastrii.  Ne-am salutat timid, cu siguranta ne-am placut pentru ca abea scoteam un cuvant fiecare, eram rosii ca racii si ne uitam unu la celalalt cu coada ochiului. Ne hotaram ca ar fi o idee sa gasim un local, sa bem ceva si sa stam de vorba. Cine ar fi crezut ca asta o sa fie o misiune asa grea? Sa cauti aproape 2 ore si sa gasesti doar biserici e putin de neimaginat.

La un semafor, el se gandeste ca ar fi bine sa-mi faca un compliment: „Esti mult mai mica..miniona..draguta in realitate. Esti mica rau oricum.” Am zambit, macar a incercat. Si ma rog.. chiar sunt micuta asa cu totul.

In timp ce traversam ilegal un bulevard mare, ne-am luat de mana si am mers asa dupa. Mult timp (mai ales pentru ca nu gaseam un loc). Intr-un final am gasit un loc, era chiar dragut. Ne-am asezat si el a scos din ghiozdan o punga mare cu un maimutoi de plus in ea. A fost dragut rau. Ne-am sarutat. Mult. Am stat de vorba, a povestit, am facut poze, am ras, am baut Stela neagra

Se facuse cam tarziu si ne-am hotarat sa ne intoarcem inapoi la gara si fiecare sa-si ia trenul spre casa. Cu siguranta in gara aia m-am indragostit teribil. Ne-am indragostit. Eram clar fericiti. Si ziua aia cred ca nu imi va iesi din cap multi ani de acum incolo.

Au urmat 7 luni  in care am simtit ca am pe cineva acolo, cu care impart aceleasi sentimente. Cu bune si cu rele si mai ales cu multe drumuri la gara.

Dupa cum e deja evident, dupa 7 luni lucrurile s-au schimbat si distanta si-a spus cuvantul, dar el a ramas in continuare, prietenul meu Flo. Vorbim, ne vedem, discutam, ne reamintim, radem si compania lui ma va face mereu sa fiu binedispusa. Nu mai sunt indragotita de mult, nici el. Am ales alte drumuri. Dar sunt acolo pentru el cand are nevoie si el pentru mine.

Ne vedem anul viitor pe 30 Noiembrie, aceeasi gara

Soon.